locuiesc în trupul meu
ca-ntr-un azil
în care mă întorc seara
obosită de frig
când fumegă din mine tăcerea

aici mi se cuvine să îngenunchez în cuvinte
bolnav incurabil de scris
aici pot plânge în puncte de suspensie
până dau în migrene
când singurătatea sporește cu greață
și mi se pare atât de corect ca viața
să mă învețe să mor
trecând așa cu pași desculți
și sfântă și curvă