Eu sunt nebun!
Nu știu nici când
Un lucru e rău
Nici când e bun,
Că sunt nebun!
Iubesc natura, cerul,
Flori de cireÈ™, de prun
Iubesc așa-n neștire
Iubesc, ca un nebun!
Iar când muncesc, în lucru
Tot sufletul mi-l pun
Și lumea stă, se miră
Săracul!.. E nebun!
Vorbește multe lumea
- Baloane de săpun -
Și spun și eu destule
Ca orișice nebun.

Doresc să fiu ca lumea
Ca lumea să trăiesc
Dar e prea mic tiparul
Și-ori cât mă străduiesc
Oricât îmi dau silința
Nu pot, nu izbutesc
Și-atuncea nu-mi rămâne
N-am altceva mai bun
Decât să cred de mine
Că sînt un om nebun!
Cândva, o piatră seacă
O cruce strâmb-o cracă
Un câmp pustiu cu gloduri
Și plin de bălării
Unde-or să joace mingea
Vreo ceată de copii,
Îți va fi loc de tihnă
Sărman și biet nebun
Ce-ai vrut să faci în viață
Tot ce-i frumos și bun!