dormeai lângă mine liniștit
visele te înveliseră în tăcere/ trupul tău
respira prin fiecare por
mi-am dorit să respir și eu
odată cu tine
de când s-au zidit atâtea cuvinte între noi
mă sufoc

ți-am tăiat pieptul
cu o incizie în formă de x
unde îți simțeam bătăile inimii
m-am strecurat înăuntru
pe vârfuri
ca un hoÈ›

întunericul
din sufletul tău
înghițea amintirile noastre zăream
doar o lumină dintr-o cameră
la capăt de culoar
aici
nici o ușă nici o fereastră
doar ochii mei în oglindă

s-au spart zidurile culoarul s-a mărit
deodată devenisem un punct
îmi era frică să nu pier
de la atâta noapte dar te-am deschis
din nou
și corpul tau m-a respins
ca pe un virus

când te-ai trezit
mi-ai spus că nu mai am loc în inima ta
iar eu
nu am rostit niciun cuvânt.