Tu nu vezi cum pe pleoape-ți alunecă luna,
cum te-adie un vânt vinovat dinspre sorți,
cum rotindu-te-n vis ți se spune nebuna
pentru piatra ce-o-nveți să plângă de morți.

Tu nu vezi cum, bolnavă, aprinzi zori pe frunze
ce-au căzut pentru tine într-alt anotimp,
cum minute strâmbate în colțuri de buze
se rotesc pe ceasornicul bătrânului timp.

Tu nu vezi că îți ninge cu doruri pe tâmplă
și miros de cerneală vindecată-n cuvânt,
că în irișii tăi iubirea se-ntâmplă
prea vetustă pentru zboruri stinghere de vânt.

Tu nu vezi că lumina-ntunericu-adună,
din hățișul timpului să cadă în voi…
cuvântul te cheamă cu un deget, c-o mână,
chiar de tu nu vei fi… el va arde în doi.

Ileana Popescu Bâldea