în jurul meu tăcerea
se-nvârte în cercuri tot mai largi
și atât de limpezi încât îi zăresc
culoarea tristă ca de ceară
când își arde existența

câteodată mai cad frunze
și-n jurul lor se-ngrămădesc în liniște
nerostirile copacilor se prefac
adieri rotindu-se înnebunitor de repede
ca sentimentele în anotimpuri

în cercuri mi se propagă și auzul
pietrificat și dacă mă doare timpanul
mângâi liniștea asta de pe mine
neîncăpătoare în gânduri mereu veșnică
și crescătoare până când cuvintele-mi
vor țâșni inundându-mă


14 martie 2011