simt în oase un anotimp neinventat
în care număr plecări
și scad oameni

mor de nerăbdare să port balerini
și ochelari de soare
să-mi pun gândurile în pungi kaufland
pe care să le car prin taxiuri
apoi să cred că primăvara
ține o sută de ani
să mă întorc acasă într-un târziu
cumva grăbită
de parcă aș avea motiv

că doar nu știe nimeni
de ce urc scările în grabă
duminica îl citesc pe Izbășescu