Se agita stafia întunecată a cerului,
Schimonosită de ură,
Către duhul neobosit al pământului,
Dușman vechi și neînfrânt încă.
El o amenința scuturându-și
Munții înalți către ea,
Și aruncând cu pucioasă.
Pe urmă,a ridicat din umerii lui înalți
De valuri,s-o ajungă,străduindu-se strajnic.....
Dar degeaba și fără spor.
La rându-i vrăjitoarea nebună,
Blestemând înverșunată,
Îl stropea cu lacrimi otrăvite,
Aruncând spre el metale grele
Și raze ucigătoare,
De ochi ascunse,
Care să-i ardă obrazul.
Iar la mijloc noi-
Niște gâze.

Slatina 22.03.2011