Intind mana natang-

cu gandurile coborand spre mare-

si prind in palme lacrima ploii:

e uda.

Zambesc: e mult de cand nu mi-ai plans…

e niciodata.


Urci muntele grabit,

fara sa-ntorci privirea,

cautand curcubeul in departare.

"E aici", iti strig,

dar ecoul nu razbate pana la tine.

Marea imi e mai aproape.

Brazii ma privesc a mirare,

cu fruntea intoarsa spre rasarit.

Tu urci mai departe catre o vale,

care sa semene tarmului meu.

O casuta noua de lemn

iti asteapta pasul,

dar fara sunet de clopotei

si fara imbratisarea lunii tale

la intrare.


Pe tarm, vanturile

strapung stuful batran,

cu strigat spart de bambus uscat,

imprastiind iubirea pana in prag,

unde-o saruta valul.

Bete parfumate imbie simturile

a dragoste.

Intr-un colt, o naluca in asteptare

a imbatranit

intr-o clipa de tinerete nebuna.

Zambeste verde stins.


Urci muntele grabit,

fara sa vezi, fara sa vrei...

drumul e greu, brate de copaci raniti

iti taie calea...

tu trebuie sa urci.

O liana gaunoasa,

mincinos gratioasa,

ti se impleteste pe trup:

o iei cu tine.

Urcati muntele spre

lacasul fara viata.

Ea iti arata drumul,

dar drumul e fad,

fara lacrimi.

Nu vezi.

Continui sa urci…

catre vale.


Marea saruta nisipul

pana la glezne si doare.

Vise reale se tarasc prin cotloane:

ne cauta... doar eu.

Naluca zaluda in picioarele goale,

asteptand timpul

sa te aduca inapoi,

descult.


Cuvantul doarme greu.

Tu urci… catre vale,

cu iubirea tatuata pe brat,

premonitoriu.

Lovesti timpul de tampla cerului,

cercand sa-i opresti trecerea:

esti singur in doi,

cu liana imbracandu-ti

vested de nepotrivit cararea.

Zdrobesti petale de trandafir

- din rastimpuri aflate -

sub talpile goale,

urcand muntele catre vale.

Si taci.

Descoperi capatul drumului

si simti

ca nu e locul in care ai vrut sa ajungi.

Privesti spre mare:

e verde, trista si departe.

Ai urcat prea mult...

catre vale,

cu liana imbratisandu-ti picioarele goale.


Intind mana strain –

cu gandurile navalind din mare –

si sorb cu buze insetate

lacrima ploii:

e uda.

Au imbatranit asteptarile.

Privirea cernita incearca departarile…

Zadarnic: cararea muntelui dispare spre vale,

ecoul iubirii n-a mai ajuns dinspre mare.

Un pescarus viseaza un nou inceput.

Casuta de stuf e-n tacuta resemnare.

Ploaia s-a oprit… e tarziu

si valul nu mai ajunge pana la tine,

in vale.