străjer fără voie
păzesc umbrele aruncate de lună
ce se rotesc odată cu aceasta
păzesc umbrele caselor și ale arborilor

Somnul e plecat în croazieră de nuntă
mireasa lui mă vizitează telepatic
și-atunci mă-ntind în pat
dar lacătele dormirii
nu se sparg cu ușurință

enervat ca un câine ce latră a pustiu
mă ridic blestemând
insomnia asta care îmi mănâncă pleoapele
nemaiputând închide ochii
înroșiți ca un fier pregătit pentru sabie

lupt cu mine
să adorm cu orbitele neacoperite
ca o căruță de țigani fără coviltir

abia când zorii își revarsă
lumina pe stele încep a moțăi
insomnia vomându-mi pleoapele
le ridic și le depun sub sprâncene

Somnul s-a întors din voiaj
și a revenit la serviciu
dobitocul naibii,
se căsătorește în fiecare noapte

adorm
ca un ne-mort ce se întoarce
în raclă