cale-ntinsă de seară mă pândește curând
rana mea se numește norli

bătrâna țigancă ședea pe pământ vânăt
fuma neatent până în unghii
vorbea rar cu ochii închiși la vedere
cuvintele îi ieșeau din copaci și din iarbă
treceau încet prin cai prin mine
se vărsau mâlos pe sub podul râului
împletite într-o deltă de tâlcuri

în răstimpuri tăcerea se înăsprea
amesteca îndelung buruieni în ceaun
când focul a stat a adormit dreaptă
vântul a mutat pescărușii mai încolo
caii s-au oprit din păscut și s-au tolănit
puradeii mi-au deschis din priviri drumul

rana mea se numește norli și
nici măcar n-am aflat dacă e
lupoaică alfa de lup sau de om