Trenul de Caransebeș
Cronica Festivalului Național de Epigramă, Caransebeș 2011

Până acum, la majoritatea festivalurilor la care am fost invitat, am mers cu mașina. Avantajul este că în portbagaj încap mai multe bagaje, îți poți lua un umeraș cu un costum și două- trei cămăși, dacă ți-e sete sau foame oprești când vrei unde vrei... E drept că la toate drumurile lungi am avut cel puțin un însoțitor. Ultima oară, la Alba Iulia, când colegul meu Ionuț Țucă a trebuit să renunțe în ultima clipă datorită unor probleme de serviciu, am convins-o pe soția mea să mă însoțească.
Dar la Caransebeș eram singurul invitat din Constanța, iar nevastă-mea avea un job mult mai important, cel de bonă unică a unei nepoțele dulci de doi anișori. Cum mă îngrozea ideea să conduc singur atâtea sute de kilometri, singura soluție era să merg cu trenul. M-am trezit vineri pe la ora 4, așa că până la București am cam ațipit. Dar pe peron, în Gara de Nord, am constatat că trenul de Caransebeș putea fi numit Trenul Epigramei. La vagonul 1, unde aveam bilet, o puteai zări pe Florina Dinescu. La 2, în același compartiment erau gălățenii Ion Moraru și Dan Căpruciu, împreună cu brăilenii Alexandru Hanganu și Mihai Frunză. Vagonul 3, atât după confort, cât și după componență, era de clasa a I-a – George Corbu, președintele UER, Elis Râpeanu, doctor în epigramă, Nicolae Paul Mihail, patriarhul epigramei, cu însoțitorul lui nelipsit Gheorghe Constantinescu și Viorel Martin, directorul revistei “Lumea Epigramei”. La vagonul 4 îl găseai pe Nicușor Constantinescu, iar la 6 pe Ioan Toderașcu. Pe lângă asta, de parcă n-ar fi fost de ajuns, la vagonul 4 am dat de Loredana Dănilă, care mergea la o altă întâlnire literară, la Băile Herculane.



Trenul epigramiștilor. Aici, Dan Căpruciu și Ion Moraru


Încă de la plecarea trenului, câțiva dintre noi au început să colinde prin tren, pentru a-și saluta colegii. La 6 n-a fost nevoie să ajung, pentru că m-am întâlnit cu Todo la jumătatea drumului. M-am oprit să vorbesc ceva mai mult cu Viorel Martin, pe care nu-l cunoscusem până atunci.

Problema era că, nefiind un obișnuit al căilor ferate, nu mi-am închipuit că un accelerat pe distanța București- Timișoara nu are vagon restaurant și nici măcar un vânzător volant de lichide ambalate. Așa că după câteva ore petrecute în căldură și aglomerație, mi se uscase gâtul. Nu eram singurul și am hotărât, împreună cu Viorel Martin, să coborâm în prima gară mai serioasă, ca să cumpărăm ceva de băut. Ocazia cea mai favorabilă s-a ivit la Craiova unde, după unele informații, trenul urma să stea 12 minute. Am sărit din tren, am străbătut în pas alert un pasaj pe sub linii, până la chioșcul din gară, am cumpărat câte ceva de băut și de mâncat și ne-am întors cât am putut de repede la peronul 3. Care, spre totala nostră stupoare, era indecent de gol.



Trenul pleacă, noi rămânem


Ne-am întors în gară și, la întrebările noastre indignate, ni s-a răspuns că un tren cu întârziere are voie să stea într-o gară mai puține minute decât fusese programat. Marele nostru noroc era că aveam la noi tot ce ne trebuia pentru a rezolva situația – bani, celulare, biletele de tren. Primul lucru a fost să sunăm pe cineva din tren, pentru a a-l ruga să ne recupereze bagajele. L-am ales pe Ion Moraru, care a amuțit când a aflat că nu mai suntem în tren. După ce și-a revenit din șoc, i-am explicat cu lux de amănunte unde și cum arată bagajele fiecăruia din noi. Problema cea mai importantă fiind rezolvată, am mers la casa de bilete și am cumpărat suplimente și tichete pentru următorul tren de Timișoara, care urma să vină după o oră jumătate.
Având peste o oră la dispoziție, ne-am luat câte o bere și ne-am instalat pe o bancă pe peronul 3, pentru a nu risca să pierdem și al doilea tren. Trebuie să menționez că buna dispoziție nu ne părăsise niciun moment. Necazul -o oră de întârziere- nu era prea mare, așa că nici măcar nu se putea numi haz de necaz. Am început să spunem bancuri și să compunem epigrame, adaptate la situație.

Viorel Martin – Spre Caransebeș

De prin Ardeal, Regat, Moldova,
Epigramiștii fac antren;
Doar eu și Norea n-aveam tren...
Că îl pierdusem la Craiova.

Dan Norea – Amintiri din tinerețe

Atâtea nopți pentru-o plăcere,
Pierdeam pe-atunci, cu mult antren;
Azi am pierdut pentru o bere
Un tren.

Viorel Martin – La Caransebeș

Nicolae Nicolae,
Am făcut-o chiar de oaie,
Pixul l-am pierdut, catrenul,
Ochelarii, geanta... trenul!

Dan Norea – Toate lucrurile bune sunt trei

Peste mări și peste țări
Am pornit pe trei cărări
Și efectu-i imediat...
Căci trei trenuri am schimbat.

Odată ajunși la pensiunea din Caransebeș, i-am găsit pe toți ceilalți în sala de mese, unde terminaseră mâncarea și o bună parte din băutură. Am fost întâmpinați cu râsete, glume, râsete, epigrame, râsete... Ion Moraru, care avusese destul timp în tren, ne-a dedicat imediat câteva catrene.

Dan Norea și Viorel Martin au rămas în gară la Craiova

Din tren sărit-au de pe trapă
Cu limba scoasă după apă;
Întorși, făcură-un gest obscen
Cu limba scoasă... după tren!

Dan Norea și Viorel Martin au uitat să mai urce în tren în gara Craiova

Cu setea-n gât, ca după o agapă,
Cei doi au spus că merg să beie apă;
Eu cred că Norea Dan și V. Martin
Au coborât să beie NU...MAI VIN!

Epigramiștii Dan Norea și Viorel Martin au alergat să prindă trenul spre Caransebeș

Văzând că se îngroașă gluma,
Că lor așa le este genul,
Au înțeles abia acuma
Că nu pot face ei ca...trenul!

A doua zi dimineață, primul punct din program a fost un drum cu microbuzele pe Muntele Mic. Gazdele (Ioan Cojocaru, directorul Casei de Cultură, Nicolae Nicolae și Ioan Jorz, epigramiștii de valoare din Caransebeș) au fost deosebit de ospitaliere. Din păcate, vremea a fost mai puțin primitoare. Ceața și mici rafale de ploaie ne-au împiedicat să admirăm o panoramă splendidă a Caransebeșului, pe care abia înainte de plecare am întrezărit-o un pic.
La masa de prânz, Viorel Martin a recitat încă o epigramă pe aceeași temă.

La Muntele Mic cu Dan Norea

În vârf de munte, printre fagi și mure,
Când Dumnezeu își etalează harul,
Propun să facem pipi în pădure...
Că poate pierdem și autocarul.



Epigramiști dispăruți în ceață




Iar m-au lăsat singur?


După amiază a avut loc, în Aula Primăriei, recitalul de epigramă și festivitatea de premiere. Înainte de a enumera premianții și caâte un catren al fiecăruia, reamintesc cele două teme ale concursului:
- Doamne, mare ți-e grădina
- Nu tot ce zboară se mănâncă.

Locul 1 – Eugen Albu, Cluj-Napoca – Împărăția Cerului

Grădina Ți-e atât de mare
Că’n ea încap toți cei veniți
Și totuși, Doamne, mi se pare
Că proștii-s prea înghesuiți.

Locul 2 – Valentin Groza, Tg. Jiu – Oful bugetarului

“Prin sărăcie prizonier,
Când sunt cuprins de disperare,
Nu l-aș mânca pe premier,
Dar, Doamne, cât aș vrea să zboare!”

Locul 3 – George Corbu, București – Doamne, mare Ți-e grădina!

La zicala cu pricina
Se cuvine un adaos,
Fiindcă Ți-ai mărit grădina,
Pân-ai transformat-o-n haos!



Recital. Petre Gigea-Gorun, Valentin Groza, Gheorghe Constantinescu, Eugen Albu


Mențiune – Dan Căpruciu, Galați – Îndoiala țăranului
(ogoare lăsate pârloagă)

Doamne, rog, nu mă certa,
Dar pricep un pic mai greu:
Dacă e Grădina Ta,
Pentru ce s-o muncesc eu?

Mențiune – Viorel Martin, București – Promisiuni de candidat

Din gură panglici i-au zburat
Și l-am crezut și l-am votat,
Fiindcă nu-nvățasem încă…
Nu tot ce zboară se mănâncă!



Dialog epigramatic. Mihai Cimpoi și Gheorghe Bâlici


Au mai fost acordate și câteva premii speciale – academicienii Mihai Cimpoi și Vasile Bahran din Chișinău, Petre Gigea- Gorun din Craiova, Arcadie Chirșbaum din Făget-Timiș. Lista s-ar putea să fie incompletă, i-am enumerat din memorie.



Poză de grup în fața Catedralei


Seara, la cină, a urmat un recital cel puțin la fel de interesant. S-a dovedit că Nicușor Constantinescu e îndrăgostit de Esenin, Arcadie Chirșbaum de acordeon, iar o bună parte din comeseni de propria creație.



Nicușor Constantinescu recitând Esenin


Duminică dimineață, în trenul de București, am fost ceva mai puțini, o parte din noi au preferat să plece cu un accelerat, cu o oră mai devreme. Am petrecut o bună parte din timp stând la o șuetă agreabilă cu Nicolae Paul Mihail, Gheorghe Constantinescu și Viorel Martin. Epigramiști redutabili, care scot epigramele din pălărie precum scamatorii, n-au scăpat ocazia să continue scrima.

Gheorghe Constantinescu – În lumea noastră

Chinuind catrenul,
Trist am constatat,
Unii chiar pierd trenul
Și la figurat.

Viorel Martin – Cicăleala lui Geco

Când Geco ne-a citit catrenul
Și-i repeta întruna slova,
Am preferat să pierdem trenul
Și să rămânem la Craiova.

Nici în trenul de Constanța nu m-am plictisit. Ca la aproape fiecare festival, primisem câteva volume noi. Am răsfoit “Sonatele sonete” ale lui Dan Căpruciu și am “frunzărit” “Dicționarul impertinent” al lui Mihai Frunză. Fiecare, în felul lui, m-a încântat, vi le recomand cu căldură.
Și m-a mai încântat ceva. Ridicându-mi din când în când privirile, am constatat că o bună parte din călători, majoritatea tineri, citeau câte o carte. Doi tineri din fața mea citeau cu schimbul un volum de Gabriel Garcia Marquez.
“Parcă suntem într-o altă Românie”, m-am gândit eu, cu satisfacție. Numai că ceva mi-a schimbat impresia. După urcarea în tren, am fost la toaletă și am remarcat un săpun și un sul de hârtie igienică noi nouțe. Înainte de coborâre am mai fost o dată. Săpunul și hârtia dispăruseră. Revenisem în România cea de toate zilele.