În umbre noaptea tălpile-și încalță
În cețuri luna-i, leneșe, incerte
Ce neclintirea par a vrea să-mi certe
Privirea doar pășește ori se-nalță.

Iar ochii mei se roagă să mă ierte
Divinitatea și cu siguranță
Nu e pierdută orișice speranță
Deși-mi simt gleznele ca-n vrajă fierte.

De voi putea îți voi trimite carte
Iubito, pe la mine să mai vii
Dar să nu-ți faci închipuiri deșarte

Căci toate au rămas precum le știi
ÃŽn satu-acesta e-un etern "departe"
E întuneric, ulițe pustii.