Când lunii-nchină lupul ofrandele de urlet
O panică păgână valsează prin tărâm
Eu mă-nvelesc în grabă cu rugile din suflet
Și zidu-nfricoșării cu pixul îl dărâm.
Privesc cum se înșiră lin literele larmei
Căci urletele-n foaie încerc să le traduc;
Nu sunt chemări de haită, vifornița alarmei
Ci doar seduși de lună-nchinare îi aduc.
Doar omu-i făr' credință, 'afar' de brațu' lui
Ce tot izbește-n stâncă râvnind filon de aur
Că-n mod ciudat se-nchină sclipirilor acestui
Cum se închină viei năvălitor un graur.
De-aceea, Om, nu-ncinge altarele cu trupul
ÃŽn chipu-acesta jalnic presus de tine-i lupul.