luna se rezema în turla bisericii
stelele ghiceau viitorul
frunzele începuseră a rubini pe alocuri
copacii cu început de chelie
mângâiau vântul
ce li se așternea în cale

în paturi omul
ciobit de somn
i se vedea cortegiul inimii
prin ferestrele pieptului
sparte
și dintr-o dată apăru
Omul fără Somn
i se așternu în auz
nu îl trezi doar îl făcu
să viseze
îngeri închipuiți

și îngerii i se așezară pe gene
strigând omului:
orbește-ne cu orbirea ta!
omul stătu în vis pe gânduri
și deodată deschise pleoapele
de se făcu întuneric