mergeam pe aleea rozelor îmbelșugate cu roșu
sânge le picura din corolă în văz
era aleea aceea îmbuibată cu spini și frumusețe
pe care orice scrib merge ca pe sârmă
nu trebuie să te abați de la cărarea îngustă
altfel vei cădea în gol
și un spine ți se va înfige în inimă
va crește acolo un trandafir roșu
nu vei muri dar frumusețea
n-o vei mai putea purta decât pe dinăuntru
și oricâte vorbe meșteșugite vei scrie
ele vor suna de fiecare dată ca un ulcior
care se izbește de pământ