de ziua fantomelor de casă,
/așa mi-am botezat cele mai triste zile/
mergeam prin parc,
mergeam și nu știu de ce,
ca o aiurită
care nu a cunoscut alte locuri,
mă gândeam
că n-am să las frigul să ne despoaie,
n-am să-l las,

scriam cu o nuia poezii de dragoste
în noroi,
deși am jurat
că n-am să mai scriu de dragoste
și chiar n-am s-o mai fac,
doar îți las niște ultime semne într-o notă
de subsol -
o fantomă de casă
ciocănind în copaci ca o virdare
și

absolut întâmplător
m-am oprit în fața unui copac neroditor,
absolut întâmplător
am luat cu mine o toporișcă.



MEMORIA HIENEI, 2018