Se lasa seara...
Soarele trage cortina peste al sau chip,
Dandu-i rolul sau de paznic Lunii!

Luna...in spatele careia ingerii se joaca de-a v-ati-ascunselea.
Locul de unde ne vegheaza somnul,
Locul unde totodata ne tricoteaza visele.

Inainte ca fiecare din noi sa adoarma,o vizita ne este facuta...
Vizita cate unui inger ce vine a ne mangaia crestetul,
Iar mai apoi ne daruieste cate un vis tricotat de ei.

De cateva seri imi doresc a sta vesnic treaza..
Imi blestem ingerul.
Oare a gresit adresa?
De ce plang dupa fiecare vis?
Nu mai merit vise frumoase?
Oh,tu ingerul meu,
Te rog a nu ma mai veghea,
Te implor,nu ma mai vizita...
Stiu ca nu-i a ta vina
Si ca visele sunt defapt ultimul gand ce-l avem inainte de-a adormi,noaptea...
Dar te rog,te rog...du-te catre altcineva!

Realitatea e si ea aspra cu sufletu-mi
Departarea de tine,iubitule,ma doare...
I-a stors pana si ingerului meu fericirea din el,
I-a smuls pana si zambetul ce-l purta,
I-a taiat pana si aripile ce le avea!

Revin la vise...
Visele ce acum le am m-au determinat a tipari o scrisoare...
Pe care am expediat-o in vazduh!
Era adresata administratorului Soarelui.
L-am rugat ca Soarele sa nu mai apuna,
Noaptea sa ramana tot zi
Pentru ca doamna Luna sa nu mai aiba unde rasari!
Pentru ca la randul lor ingerii,inclusiv al meu,
Sa nu mai aiba unde se ascunde,
Sa nu mai tricoteze vise,
Pentru ca eu sa nu mai plang!

Am lasat la final si un P.S.in care l-am rugat sa te gaseasca
Si sa mi te aduca inapoi,iubitule!