Aș vrea să pot cuprinde în brațe necuprinsul
Cu pașii să măsor , să număr neîntinsul
Să zbor ! Iar zborul cel fără de sfârșit
Să îmi aducă iar aripile-n zenit.

Aș vrea să mă scufund în cel mai negru hău
Fiind cât pot de bun, deși-s atât de rău
Și lumea-ntreagă s-o proiectez în palmă
De strângerea-mi brutală lumii să-i fie teamă.

Și fuga să îmi fie mai iute ca un gând
Chemarea mea să fie suavă ca un cânt
Să luminez în jur mai tare ca un soare
Și doar în umbra mea să fie-un pic răcoare.

Spre cer să mă întind,ca un stejar rebel
În fiecare an ,în trup, să crească un inel
Noaptea să îmi întind din stea în stea frunzișul
Nimic să nu se poată pune de-a curmezișul.

Să mă preval la vale, ca un torent sălbatic
Să mă lovesc mereu, de malul meu, năvalnic
Să pot urca la rându-mi spre tot ce-i neurcat
Ca să-mi revărs volbura de jos în preaînalt.

Și în încremenire eu încă să mai mișc
Când totul va fi plat, eu să rămân un pisc
Să pot totul opri, când totul e mișcare
Și să nu pot uita, când totul e uitare