Îndrăgostit de Dumnezeu

fiindcă sunt viu
sunt și eu în poezia Lui
ca buretele în apă...

vorbirea Ta, Doamne e tăcere
de mii de ani
îngenunchere
harul îngropat în umanul cavou
în mine
la Hristos în coroana de spini
preschimbată în glorie
din lacrimi adânci
sângeră ploi
care descarcă culoarea vieții
mireasma iubirii se scurge în taină
din Cuvânt
de parcă a prins rădăcini în sufletul aninat
de luminile cimitirului
și urc
spre chipul hristic mereu crescând în mine
cine-o fi știut că fericirea
e alintarea mea de către Dumnezeu?
am început a doua copilărie

Doamne, ia-mi vorbele cu Tine
fă-mi o cale pornită din trupul meu
născut din iubire
iar găleata mea ce-a venit goală în lume
aruncată în afară
introdu-o înlăuntru
să rămână acolo
protejat de sângele Ușii Vii
de urgiile Egiptului secular

am învățat să iubesc
să chem
pe malul meu Lumina
ca pe-o rugăciune în valea luminii
misterul iubirii
și-mi dă sens, mă umple
de ceruri
chiar dacă petele mele mincinoase
mă aruncă-n neînțelesuri ale mele și mai mari
dar Duhul Său mă face căutător al Feței Sale

esti Frumos ca nimeni altul
și cum să-Þi spun
că mi-e foame și sete de Tine
de Vocea Ta
mereu-mereu
Te aud șoptindu-mi: te iubesc
și totuși
nu prea cred
și nu prea știu cum Dumnezeu iubește
atât de mult...(un ticălos)
cum nici eu nu-mi pot imagina
e MULT...
cât L-a costat
iubirea mea?