Era micuț și blând - cu coșuri (pe față),
și între azi și-oricând făcea curierat,
din când în când, în pod, scria câte-o prefață,
frecându-și, în exces, locșorul ondulat.

Se contorsiona, ieșind prin buzunar,
ca avorton secret, de cangur masochist,
cu-a lui figură-n stea, de ceară, selenar,
spărgea oglinzi, strigând:„Mă pipăi, deci exist!”

Și chiar de încerca, în centru niciodat`
nu apuca vreun loc, dorit ca un cucui
era, un mărginaș, un boț de păr umflat,
pe ceafa vremii ce…trecea, de mila lui.

Concluzia-i clară: chiar de-i hidos, zevzec,
nu orișice pitic e și Toulouse-Lautrec.