Un orășel provincial își spune azi cuvîntul,
La un banchet oficial a inundat tot cîmpul,
Și cîntă trabadurii veseli la margini de poiană
Iar lumea sare-n sus și joacă la balul de pomana

Cu flori e-mpodobită urbea și cu ghirlande-o mie
Și vin și din împrejurimi țigani la veselie.
Flămînzi de-mbucături alese, setoși de vin și bere,
Se îmbulzesc să-și facă plinul la mesele plăcerii.

Și pare tot nestingherit și luna deacum plină
Își toarce firul aurit cu fleru-i de stăpîna,
Dar liniștea-i amăgitoare la ceas tîrziu în noapte
Căci dinspre rîul înroșit se-aud sinistre șoapte.

Peste un ceas cam, în oraș, și mai ciudat e cazul,
Înspre banchet se-ndreapta lin plecînd ușor grumazul,
Tiptil, prin umbra rece-a străzii, tot dibuind cotloane,
Un ins străin întunecat, născut din frig și foame.

Răzleți, urmîndul nori uriași, stau gata să se crape,
Iar drumurile se fac mîl, noroiuri, fără ape.
Și latră cînii urma lui duhnind a mătrăguna
Iar nasturii la mantia-i udă au semn de semilună.

Un chiot scurt și oastea-i din haosul naturii
Dispare brusc, ascunsă-n scrum și-n vuietul pădurii.
Și iat' apare-un chip stingher în praznicul urban
Iar fața-i gravă și sinistră atrage-un bețivan...

"Cum poți sa fii nefericit în ziua îngereasca,
Să nu te lași purtat de vin sau coapsă femeiască?
Hai lasă-te măcar un pic purtat de veselie"
Dar vai! deodată amuți căci nu credea-n magie,

Prin chipul uscățiv și tras treceau a lunii raze
Și luna pe pămînt lipsea ca stelele-n amiază.
"Dac-am venit aici, va spun nu am venit degeaba,
Am auzit că-i veselie și m-am pornit degrabă,

Căci asta este hrana mea: a voastră nebunie
Și-ospățul îmi v-a fi gustos: păcate și prostie"
Și nu și-a terminat cuvîntul slăbuțul vorbitor,
Caci din pădure razbătu un glas sfîșietor.

Un ropot, țipăt de urgie, nestăpînit vacarm,
"Tătarii!!" slova blestemată plutea grotesc, infam.
Îngrozitor fior de frică trecea peste mulțime
Și haosul se-ntinde brusc și-aduce a cruzime.

Și fața tristă luminează și-ncepe-a hohoti,
Își scoate sabia din teacă, crud prinde a snopi,
Cu ochii înroșiți de ură, trădînd sălbăticie,
Croia un drum printre bețivi și leneși, și potire.

Gusta din cînd in cînd din carne, vin sau sînge omenesc,
Îmbogățindu-și nebunia și patosul drăcesc.
Și-ncepe-a binecuvînta o zi de toți uitată,
Cînd mama sa la lepădat tătarilor drept pradă.

Mulțimea surdă nu-auzea iar el striga-n furie:
"Pieriți, voi sclavi ai băuturii, iubiții sărăciei,
Regret amarnic ziua-n care din voi am răsărit,
Să-mi curgă-n vene sînge beat de-al vostru, îmbîcsit.
Acuma alta mi-e credința și altul neamul
Din fiul vostru-am devenit acum dușmanul."

Și merge aprig mai departe cu hoarda-n urma lui,
Împrăștiind in oameni groaza, de sînge nesătui,
Turbați barbarii 'naintează măcelărind poporul
Și sînge-amestecat cu vin infiora decorul.

Un ceas sau două a durat infernul pe pămînt
Și-n zori peste orașul mort s-a auzit tunînd.
O ploaie rece și străina spălînd orice ungher
A bîntuit o săptămînă, apoi veni un ger...
Orice ființă a murit în micul orășel,
Iar casele s-au prăbușit trosnind hidos, stingher...