recunoști că în fiecare zi ai un buton de snooze la îndemână
de care faci abuz ca de iertarea lui dumnezeu. nici în visele tale
nu mai sunt becuri la lift, motoare Wenkel sau acatiste anonime.
un câine se încălzește pe capota mașinii de joia trecută. a nins
într-un final, vecinul de la trei și-a aruncat bradul peste balcon
ținându-l strâns la piept.

alo dispeceratul de taxi bună ziua vă ascult am vrea o mașină
în piața pache protopopescu numărul unu la notariat
cobori și-i faci semn să plece fără tine, sa nu se oprească în unirii
și acelui potențial tu de pe bancheta din spate, să nu-i mai spună politică
înainte de kilometrul de pornire să nu mai spună nimic

într-o stație aleatorie vei închide ochii așteptând ca un autobuz
să își aleagă pasagerii, ruta, numărul și în final pe tine.
fiecare vagon e un almanah cu tiraj unic. te așezi și observi
pentru prima și ultima oară o comunitate non-negociabilă:
două bunici miroseau a plăcintă de grâu și a naftalină proaspătă
controlorul venise să facă networking, să ierte și apoi să ia loc
un daltonist stătea la coadă să-și preschimbe C-ul
coborâți la prima casă, prima dragoste, prima înmatriculare?
nu, dar vă fac loc să treceți sau să vă alegeți o alta categorie
câteva oase se mai legănau fără inele de bara de sus
pe jos, animalul respira prin colțul unui sac de rafie
acesta era Thomas, ne-a dat locul tuturor! striga șoferul
în timp ce o mamă citea noul cod civil și alăpta
închideți geamul vă rog, copilul meu ar vrea să plece de aici
și să nu se mai întoarcă. uneori apasă butonul de “stop” între stații,
nu vrea să coboare. vrea doar să știe dacă mai are liber-arbitru.
viziavi un pieton își desena o zebră