19 August 2011
În fluvii strâmte și adânci de sânge să mă-nalț
Din rădăcina neagră de murdar pământ
Și lumânarea-mi s-o aprind din ochiu-mi de cuarț
La margini nefăcute de aspre gropi ca de mormânt.

Un înger cade-n briza unei seri de toamnă
Se-neacă-n roșul de apus solar
Freamătă a viață cel ce nu se scoală
ÃŽngerul e mortul cu ochiul selenar.

Și merg la pas alături și mă opresc în clipă
În mine ploaia cade când apa mă ridică
Iar îngerul m-atinge cu mâna sa de mort
Făcând din vântul nopții veșnicul meu cort

Sub care stau ascuns ca-n buncăr de diamant
Sau ca nevast-ascunsă în brațe de amant.