agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1207 .



Consiliul Unirii
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Lejendarus ]

2012-03-02  | [This text should be read in romana]    | 



Consiliul Unirii

MOTO
...Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putregiunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții…
Scrisoarea a III a de Mihai Eminescu

Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Oare, chiar v-a intrat în sange nostalgia după liste,
suptă cu-al trădării lapte, din instrucții caghebiste?
Chiar visați acele vremuri când ne ridicați în noapte
străbunicii și părinții-n pazecișișase, pazecișișapte?
Nu aveați halucinații cu ultime rugi și șoapte,
când li se citeau sentințe condamnaților la moarte?


... Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Douăzeci de ani în urmă furând frâiele puterii
ați pornit nici hăis, nici ceala cu independența Țării.
Prin consilii de unire, spumegând de turnători,
ați ucis din mers ideea unui veșnic pod de flori.
Ați creat acea platformă din șabloane, caghebistă,
să aduceți la putere voronimea comunistă.

... Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Azi, când țara e flămândă, înghețată, pustiită,
vă-mbulziți la rând în liste cu pretenții de elită.
De ce nu erați atunce, cand ulinicii, brutal,
furau țara ce se zbate ca un pește scos pe mal?
De ce nu ieșiți în stradă demonstrând pentru lustrații?
De ce ne drogați într-una, cu uniri – halucinații?

... Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Gloate de moșnegi și babe, cam de vârsta Sfintei Vineri,
ca pe vremuri, fac din deget prin prezidii, celor tineri!
… Dar zadarnic îmi curg ochii, căutând în ample liste
noii inculeți sau stere, sau noi clone de halipe.
Doar maeștri ca trai a n u s, gazetari - alde tănasa
vor renaște prin consilii dulcea Țară Românească…


II

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste.
-Oare, chiar nu ți-e rușine și n-ai sentiment de jenă
că, cu secole în urmă, ai făcut din noi eczemă
și ne-ai rupt din trupul Țării grație lui Langeron,
cedând rușilor Moldova cu Ileane și Ioni?
Și de-atunci, ca națiune, nu costăm nici doi bănuți,
devenind adunătură de mișei și de mancurți!

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste.
Doar când nu-ți ardea de mine, bântuită de vacarm
ne-am luat inima-n dinți, Țară întregind și neam...
Când se destrămau imperii și tu te schimbai la față,
se croia o nouă lume - noi ne întorceam acasă.
Temporar recunoscuse-i, prin convenții și tratate
că suntem o Românie, și de facto și de toate...

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste.
Când avu din nou nevoie, țara mea și neamul meu
deviniră pentru tine un rest, cum au fost mereu.
Oprind hoardele lui stalin pe bătrânul mal de Prut,
neștiind de protocoale și că nemții ne-au vândut,
intuind în felul nostru, frigul ăsta de siberii,
noi, întru salvarea voastră, deveneam din nou bacterii...

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste.
Noi, întru salvarea voastră, din nou rușilor cedați,
am ajuns să fim acuma un soi de handicapați,
cu elita ridicată pe la murmansc și curgan
și cu ruși aduși încoace, zi de zi și an de an.
Voi, trăind în lumea voastră, suplă și civilizată,
Noi, în fosta uniune, ca un hârb de oală spartă...

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste.
Cine-a transformat Moldova într-o - spa... spălătorie
douăzeci de ani în urmă? -europa și rusia!
Știți voi, oare, ce muniții, ce ocean de armamente,
s-a vandut pe la Tiraspol pentru șase continente?
Miliardele donate pentru noi, ca ajutoare!
Cine le-a văzut încaltea - cum arată la culoare??

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste.
Că acest picior de plai e cel mai sărac în lume
Și că-i nimeni vinovatul - încăpând în acest nume
toți voroninii pulinici, toți lucinscii, toți sangelii
toți grecanii și dodonii, care-n numele puterii
sunt primiți pe la bruxeluri, salutați prin ambasade
Căci se scaldă, împreună, în aceleaș Baden Baden

...dar, indiferent de nume, de prezidii și de liste
aduc mare de reproșuri europei hedoniste,
C-a adus poporul nostru într- stare imbecilă.
Națiunea ce de veacuri era mândră și-afabilă
azi, își duce smerit crucea de rob și slugoi tăcut
ștergând cururi la bătrâne, și sugând ce e de supt,
Deservind o europă, oarbă, snoabă, hedonistă
Și pe care-n cot o doare de prezidii și de listă....

01-05 martie 2012
Basarabia

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!