zațul de cafea ia forme diferite
dragoni de foc îmi suflă în față liniștea din cană
se dă o luptă între două lumi
captiv în inutil
alerg
tălpile se lipesc de cer
sunt un înger cu capul în jos
sălbăticit de singurătate

din dormitorul meu
până la tine în gând
străbat o lume
stranie

până și frunzele toamnei
mă roagă să mă-ntorc în trupul meu

aleile sunt ninse de coșmaruri
casele ard mocnit
Bacovia îmi face cu mâna din geam
își strânge aripele de plumb
și tace
se face sul
într-o carte digerată de molii
ca o poză veche roasă la colțuri
zace pe noptieră zile în șir

respir sacadat viață
dintr-un tub de oxigen
nu știu de ce zâmbesc…
trăiesc respirându-te
ești aerul meu

lipsești …