Dacă e să mă laud
vreodată
cu zborul,
mereu căutătorul
spre tine,
m-aș lăsa purtată de aripa lui,
a infinitului,
m-aș lăsa visată de el,
numai de el,
enigmaticul meu cavaler,
spre insule doar închipuite,
spre țărmuri intuite
doar de noi,
de noi doi...

Dacă e să cânt
vreodată,
alintând zarea pentru tine,
m-aș preface în liră,
lină liră,
și m-aș pierde
în toate așteptările uitate,
din eternitate...

eu sunt...
tu ești...

două viori,
două piane,
două așteptări,
ascunse într-o mare
de taine
uitate...