Oamenii ne mor din îndurare
Din resortul revenirii-n noi
Din celule și din îngâmfare
Și din carne in noroi.

Oamenii ne mor din nepăsare
Din credința că suntem aici
Din lumină și din trecătoare
Luni de lâncezeală și de frici.

Oamenii ne mor, născand în fire
Resemnare și dezamăgire
Și o nefirească neîmplinire
Dar aceeași palidă uimire.

Oamenii ne mor mereu din noi
Și când prea mulți pier și înlăuntru
Bate vântul iernilor în toi
Golul ni-l mai umple doar pământul.

Oamenii ne mor din bunătate
Din cât de umani putem să fim
Deprinzând un soi de răutate
Din preaplinul cu care-i iubim.