Am un gândac simetric.

Îmi vizitează stafiile,
citește vibrațiile roșii,
mă bârfește cu tăcere tare,
merge cu mine la chioșc și la moarte
și iubește ca un om stricat.

Nu știu cum l-am înghițit –
poate când mă jucam țară, țară, vrem ostași! cu ventriculele tale,
ori poate când mă alintai între unghii
ca pe o vrabie de vaselină.

Poate de aceea
îmi ești ca un cartof copt
pe vreme de foamete.