am urcat dealul distanțelor apoi am ajuns acasă înaintea lor era spre seară în casa mea nu era nimeni decât o masă iar pe aceasta un plic era de la pasăre care mi scria de departe că e tristă ca și când cineva a rupt din locul din care a venit și nu mai știe de unde
stau cu paharul gol și mă uit la lună poate trece Domnul zic dar El nu se arată ci numai îmi pune gândul la drum priveghind

în prima dimineață a locului meu am scos apă și am udat lumii ca să vestesc dar oamenii se uitau la mine ca la copac au aprins focul au încălzit mâinilor toată chemarea și atunci s-a arătat Domnul care m-a întrebat dacă sunt ce sunt iar eu nu am știut să-i spun că sunt și El imediat a scris păsării care la rândul ei a scris morții să vină

de fiecare dată atunci când era mama punea la dospit
eu am crescut plângând ca să pot învăța să joc la nunta mâinilor mele aducătoare de spic și ploaie
șapte ani am umblat printre stele și de fiecare dată întors acasă am găsit scrisoare de la pasărea mea de om rotitor

așa azi așa o viață plecam tânăr și mă întorceam străin de numele meu apoi în ziua înaltă a venit o femeie să spele să scuture și să rabde lacrima pământului ca și când

de atunci stau și pândesc pasărea
nu cumva scrisoarea să fie semnată