E vicios în înlumire cercul
De ai obișnuit singurătatea
Nu te ajută prinț să fii etatea
Zadarnic de-agățatu-n străzi încercu-l.

Și tot mai în stărită-mi e Cetatea
Acolo unde timpu-n mers e melcul
Acela, cel în coarne, codobelcul
Dar tot apasă-n umeri greutatea.

E-o încercare-a vieții, sper atât,
Iar nu-ncetățenire-a neființei
Când se oprește Măr purtat în gât.

Nici toate instrumentele științei
Nu te-apără, lui Dumnezeu pârât,
Ci doar puterea vie-a conștiinței.