Spre-amurgul roșit trimis-am privirea
Să-mi scalde doi iriși; venită-ndărăt
Îmi toarnă-n pocal, mi-mbată zidirea
Cu vinul mustit din norii de-omăt.

În minte-un răvaș trezește iubirea.
O umbră m-alintă cu-o mână de făt.
Sub bolta căuș răsare uimirea
Din ochii holbați răvășiți în desfăt.

Se-avântă spre-amurg zglobiul confrate;
Spre mine-și îndreaptă ultime șoapte,
Iertându-mi frățește fapte ingrate.

Alunec pe deal, spre casă, prin noapte;
Când somnul înghite gânduri frustrate,
Mă simt un copil cu vise necoapte.