fetița noastră care nu ne-a văzut niciodată
s-a oprit în prag
sunt oarbă de o mie de ani, a spus
și în livadă s-a făcut liniște
nu e liniștea unei fericiri închise în mușcătura de măr
nici cea de dinaintea sosirii metroului în stație
atunci când îți zboară șuvițele și te ascunzi
e liniștea merilor care mor a fructelor putrede
și a fetiței noastre care nu ne-a văzut niciodată
II
azi am întins o pătură printre pomi
ca să prind merele frunzele cerul
visele mele zboară prin păsări metalice
au aripi fosforescente și reci
visele mele, dilara

fetița noastră se oprește în prag
sunt oarbă de o mie de ani
dragostea voastră nu încape în mere
livada s-a îngustat ca și cum întunericul...
am până la glezne o mare pitică
în ea îmi clătesc speranțele ochii
râd apoi ca turbata la marginea zilei
- minciuna că o să mă fac eu mare
mare de tot -