Apare invidia nervoasă pe câțiva pereți
precum melcii pe un asfalt uscat.
De cauți să îi vezi a ei rădăcină
la ceas de înserare ea are un sens barbar.
De scormonești prea mult în adâncul ei,
ești o naivă, pe creier ai iar o vină.

Poți să te încarci doar de invidie
căci ai străjeri doar gânduri subterane.
Ea are tentacule de caracatiță
și vine mereu cu un bici lucios
prin aerul ce nu se poate respira,
are picioare iuți, ajunge și pe jos.

Invidia intră ca un uragan în creier
la oamenii înțelepți, la bogați și nevoiași.
Ne dă povețe, chiar și idei geniale,
așteaptă mereu la cotitură clipa.
Ea nu face nici două chioare parale,
noi suntem sclavii ispitei, niște trufași.