Nu știu cum va arăta iubitul meu, trebuie să-i fac mai întâi mâini, picioare
Ar putea avea câteva aripi, chipul după asemănarea mea
L-am văzut în mine de multe ori pe marginea spinării, fuma, avea un rucsac de munte
Nu ridica privirea din pământ, până la el voi avea de străbătut multe drumuri
Îmi va fi greu să-i bat la poartă și să-i spun numele meu...
Dar eu continui zi de zi, să-i fac ochi, sprâncene, până într-o zi
Când va fi gata, și-atunci prea bătrână nu-l voi mai vedea
Îl voi recunoaște după voce, va fi aceeași voce care-mi vorbea în gând
Ori de câte ori eram singură și vocea dinlăuntru mă îndemna
Am făcut dragoste de multe ori, aproape toată viața mi-a fost un soț fidel
Știa că nu-l voi părăsi niciodată, de altfel nici eu, eram legați cumva de șira spinării
Ca atunci în tinerețe când el fuma cu rucsacul la spate, acum are o cruce
Și-mi spune de câteva zile că mai are de lucru la nume, dar în curând va fi gata
Mi-am revăzut din nou singurătatea, era ca un cal de curse
Gata oricând să traverseze acest masiv muntos,viața, făptura mea

Revista Luceafărul nr.1/ 2013