Rugurile ard la orizont
Căldura lor ne copleșește lent
Peștii emigrează în amont
Ca un capriciu somnolent

Muribunzii stau la colț de stradă
Învârtind mecanic o flașnetă
Că întreg orașul pare o șaradă
Din care-a dispărut o siluetă

Păsările s-au oprit din zbor
Încremenind cu aripile întinse
Și fragede ca după un omor
De adevăruri neînvinse

Toate ceasurile s-au oprit și nici
Luciul străzilor plouat nu s-a mai stors
Oamenii-s din ce în ce mai mici
Ca văzuți printr-un ochean întors

La noi nu s-a întâmplat nimic de mult
Deși dorim ca totuși să se întâmple
Pentru lucizi păstrăm același cult
Când își duc pistoalele la tâmple

Rugurile au intrat în carnea noastră
Rogu-te să nu te temi iubito
Că de-un veac am devenit fereastră
Pe care locatarii n-au primit-o