Să simt...nu pot
Să dorm...nu vreau.
Încerc să știu ce am ce am .
Lumina mă-nconjoară
Sclipirea mă orbește
ÃŽn ochii mei se vede sincer
O lume ce nu este

Perfectă.

Privesc, aud, mă doare,
Căci mii de zimți de sticlă cad
ÃŽn timp ce cerul moare
Străpus de fulgii mincinoși
Ce se credeau ninsoare.

Nori zâmbesc amar
Și soare obosește
Când rând, pe rând, sticlele cad

Nimic nu contenește.

Durere, frică sau dispreț
Eu nu mai știu ce simt
Când, dintr-o dată, nu mă mint
Mă opresc și ascult șoptind
O voce ce se ceartă
Și stingă-ntr-una: "ARTÃ!"
În tine cred și sper
Cu tine nu mai sunt
Nici orb, nici surd, nici mut
Să fac din ciobi cristale
Stele pe cerul vieții tale.

Mă pierd încet în infinit
Ajung să mor în vis...
Pășesc tiptil în paradis
Privesc în jur și nu mă uit
Nici înapoi, nici înainte
Și mi-ar plăcea să am acum

O parte ce nu simte.