Dragostea începe prin sfîșierea inimii
De un nesomn dorit cu disperare,
Cînd sufletul pornește orb
Si fără strigare
Te desface în jumătăți de umbre,
în jumătăți de șoapte.

Aprinzi durerea ca un derviÈ™ nomad,
în fiece noapte,
Scrii numele
Pe marginea cerului
Si nu știi ce înseamnă.
Doar un ecou teribil te cheamă
De parca
trupul ți s-a furat!

Afli cum cineva ți-l poartă,
Nu te doare,nu vezi,nu accepți
Decît sa privești dincolo de poarta
unde ea se dezbracă ușor
De visul tău,
De lacrima ta,
de sîngele tău.