Privesc fereastra cu șerpi lichizi care cresc
în ritmul morții pe stradă
din cer parcă se desprind rădăcini electrice
mă strâng metri pătrați de zid

la masa de scris am un sicriu de sentimente pe umeri
câțiva oameni plânși din care mănâncă viemii
îmi spun că biserica în mâini nu înseamnă nimic
dacă mi-aș chema timpul înaintea lui Dumnezeu.