Cristi... !
Stai liniștit îți spun,
Căci de realizat multe,
Tu ești foarte bun.

Cristi...!
Prin a ta lacrimă,
Te vei construi.
Prin a ta suferință,
Vei putea iubi.
Prin sărutul iubitei,
Te va alina,
Și vindecă.

Nu cunosc pe nimeni,
Mai bun decât tine.
Ca să-și dorească să facă atât de mult bine,
Încât inducându-și și a sa, nefericire,
Doar pentru marea iubire,
Ce pe toți îi cuprinde.

Deplasarea,
Te va îmbărbăta.
Durerea cea grea,
Îți va da speranța.

Și oricât de mult ai suferi,
Datorită neîmpliniri inimii,
Credința în Domnul te va face,
Putând să treci prin foc și pace,
Și noroade și ace,
Și apă și izvor,
Doar fiind iubitor.

Iar tu fiind astfel, cu mult.
Ce rost mai are întrebarea de demult?

Cristi...!
Ce te doare,
N-are importanță mare.
Ce vei face,
Asta om te face.
Ce vei vrea să fi,
Asta vei deveni.
Ce vei vrea să faci,
Asta ai să naști.
Și cum tu ești atât de bun,
De ce încă te mai crezi nebun?

Dumnezeul meu,
Eu n-am realizat nimic!
De ce mă consideri atât de minunat,
Dacă n-am știut ceva frumos să-ți dau?

Cristi, dragul meu fiu!
Să fi liniștit, eu îți spun să fi!
Negreșit, îți spun că prin,
Calm, iubire și dorință,
Pasiune, liniștire și speranță,
Vei realiza cu adevărat lucruri imposibile,
Ce îți vor deschide inima și ție,
Și a lor tăi semeni,
De lângă tine!

Crede în tine!
Iubirea este calea!
Tu, de ce, încă mai crezi că realizarea?!