vedeți
nici o față de masă
nu a putut acoperi femeia cu pantofi roșii
și nici cojile genunchilor n-au culcat-o în fisuri

ea dansează în miezul zilei

cu mâna stângă așterne grădini
cu dreapta deșiră cuvinte
și toată muzica i se alintă în respirație
ca o nouă dragoste mai albă ca laptele

și ce putere ține în veșmintele ei
de parcă timpul și-a făcut cuib numai acolo
acolo unde sânii își deschid porțile

și-a lăsat pielea pe clapele ninse

tremură
jumătate în rod
jumătate fecioară

nimic nu e mai târziu
ca târziul în deșert

numai un fir de iarbă înțelege dincolo de sămânță