am văzut cum bucățile mușcate se întorc înapoi în măr la fel cum
toată nefericirea asta se întoarce la loc în tine și te face
să nu mai pari atît de palid și slab

probabil o vreme o să porți pe față un zîmbet ca un magnet
pe frigider primit de la un prieten după un sejur
la albena

cam atît îmi rămîne de făcut
zile în șir să îndur o boală imaginară ceva în genul unui leșin
ce se propagă atît de lent încît poate trece neobservat

sunt doar un om cu o durere surdă în glezna dreaptă
despre mine n-o să scrie nimeni niciodată vreo carte
cel mult cîteva rețete eventual un lung și plicticos necrolog

dar eu am văzut cum scînteile din luciul apei se întorc în cer
și lumea asta ne pare dintr-o dată mare mult prea mare
de necuprins și noi atît de mici și înfometați

###

cîndva m-am îndrăgostit
momentul acela a rămas în urmă acum
fata aceea îmi aduce apă și medicamente
uneori e atît de bine
visele sunt fluide și-mi închipui că lumea și tot ce se întîmplă în jur
e o reacție adversă

###

trăiesc într-un oraș lipsit de cer
lipsit de profunzime
n-am o explicație pentru felul în care clădirile se ridică din asfalt
pur și simplu orașul acesta n-are cer
nici nu știu dacă a avut vreodată
zile întregi privesc lumea pe străzi și mă întreb
dacă toată foiala asta a lor are vreun rost
mișcările lor sunt mereu aceleași autobuzele rutele
sacoșele lor de diferite mărimi gesturile lor încă neînfăptuite
dar întipărite bine pe față
nici nu știu cum s-a ajuns în situația asta
de zile întregi mă gîndesc și fumez dau fumul cu putere afară
să le țină loc de cer

###

oare ar putea să mă îngrijoreze faptul
că într-o bună zi toate statuile își vor pierde capul
după tine, draga mea
după tine nu mai urmează nimic
nici autobuze nici direcții nici măcar o afurisită de zi
care să se termine ca un bal mascat cu scoaterea măștilor
nu, draga mea
străzile se vor umple de capete de statui rostogolindu-se
în urma ta
și noi oamenii în urma lor ca următoarea treaptă
a evoluției
dacă la un moment dat te vei opri să-ți verifici telefonul sau
să-ți refaci machiajul
se va produce un imens ambuteiaj în spatele tău
capete de statui oameni iepuri fire de iarbă cîteva păduri
ieșite din rădăcini cîteva dealuri și vreo două șiruri
de munți
cîteva linii ale orizontului mai apropiate sau mai îndepărtate
toate ținîndu-și răsuflarea
ca aerul să fie limpede și să se audă clar
cum se sparg ferestrele din cealaltă parte a orașului
cînd murmuri doar pentru tine
e tîrziu

###

suntem mai mulți în situația asta
numită foame
deja nu mai rezistăm prea mult
mai întîi am desenat cu grijă conturul
apoi am săpat în pămînt și am așteptat pînă s-a umplut
cu lumină
apoi am repetat operația și am unit jumătățile
așa am făcut primul nostru cal

apoi am făcut pe rînd și celelalte animale
la sfîrșit am făcut chiar un om
la primii picuri de întuneric
arca noastră era gata să salte peste adîncuri
peste necunoscut
peste întunecimea absolută a universului
dar nouă încă ne era
foame.