străpuns de vierme
mărul a căzut ușor
jertfă imatură
creștet de sfânt
tace smerit pe tipsie

mă așez în fotoliul meu de formula unu
iar bâzâitul muștei pornește la cheie
așa trec Marea Liniștii

apoi restaurez starea pe loc:
privesc într-un punct până
se sudează pânza păianjenului

o șuviță de vânt se strecoară prin fereastra întredeschisă
îi deschid ușa să plece
să nu-mi numere picăturile ploii din podul palmei

odată am acoperit cu ochii găurile covrigilor să nu mă tragă curentul
atunci te-am văzut

sună telefonul și duc la ureche o amețeală neagră
lipsa de conversație e scurtă dar suferă transformări ca apa
iar în spatele tâmplei e o hidrocentrală de gânduri:

dacă ai vorbi m-ai lumina brusc
și aș cădea din paradisul larg al șoaptelor pierdute