Deschid cu teamă ușa spre amintiri confuze
Cu cheia ruginie a vieții de student,
Trezind în taina mare un vechi angajament
De-a cuceri șiraguri de răpitoare muze.

Mă prinde amintirea-n vârtejul de madone
Ce-apar de prin albume cu poze, ca un fum,
Arzând pe rând ca jarul, cu flăcări de parfum
Și părul de-aur roșu în șiruri monotone.

Ieșit precum sultanul cu-o sută de cadâne
Din basmul cu o mie și-una de nopți, mă-nchin
La ochii verzi smaragde, la buzele rubin,
La părul galben soare al roabelor stăpâne.

Trandafiriu mă-mbată mireasma de femeie...
Dar mă întorc din ceața ce mințile îmi pierde,
Smerit, la vrăjitoarea cu păr de aur verde,
Ce-n decolteu păstrează a lacătului cheie.



Parodie după

Cămara de fructe

de Ion Pillat


Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.

Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și-una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.