A venit la mine piatra cea mai piatră;
n-avea viteză prea mare,
așa că am prins-o din zbor,
am suflat asupra ei duhul blândeții,
am legănat-o,
am așezat-o într-un pat de ape
și i-am zis:
- Somn ușor!

Apoi a venit mama pietrelor.
Avea ascuțișuri și străluciri de opal.
Mi-a vorbit politicos,
asemenea oricărei mame de treabă:
- Domnule, n-ați văzut în cale
o piatră mai albă
ca spuma de mare?
- Ba da, uite-o colo!
Doarme liniștită,
apelor sortită.
Ca oricare doamnă,
mi-a mulțumit,
și-a luat fata și-a plecat.

Apoi s-au înfuriat apele,
și le-am zis:
- Stați molcom,
că oricum vin altele după voi.
- Cântă-ne ceva,
să ne liniștim!
- Până termin de cântat,
voi sunteți departe.
La ce bun?