în absurd te poț sălda (?) ca într-o mare
te poți chiar înveșnici
dar realitatea îți năvălește pe nas și pe gură
ca un sânge

mântuiam în absurd biserici
prea mult le-a spurcat de Înviere bârfa babelor

rupeam vlăstare de oameni omoram plânsetul pruncilor
să poată râde alături de Hristos


îmi fierbe realitatea mă întorc la ea
să pun un codru de pâine pe masă
spre a rosti Tatăl Nostru pruncii mei nenăscuți