ai dreptate
ascund lutul printre cele câteva figurine de ceară
dau jos panourile solare
înfig țăruși în gura spurcată a pământului
fac un singur ochi din iarba răsărită pe fruntea mortului

cu praștia în căutare de pietre
te-ar putea zări
peste poduri cum legi coroană din ramuri de cireșe
de teamă că bătăile inimii ar putea surpa în celălalt piept
plutești




încerc să mă dumiresc de lungimea pasului ce o ia înainte
fără să-mi explic cum fluturi albi scot sunetele de lumină prin cupolă

din harpă o mică belgie se conturează pe sub piele

în singura oglindă ce o vede
cu părul despletit