pânza se țese spre Cer urc spre Nemurire
ca un paiang fără aripi
mi-e ciudă pe floarea de crin
că nu s-a tatuat pe umărul iubitei
ca pe umărul drept al lui Dumnezeu Hristos

pânza se țese spre Cer urc spre Nemurire
nu-mi mai cunosc tatuajele interioare
Dumnezeu strănută a ploaie
și toamnă e-n vară

diminețile când îți aduceam
cafeaua la buze
au decedat