În Paradis ne luăm unii după alții;
Ca la școală.
Murim de plictiseală, dar nu putem înjura.
Nici piedică unul altuia nu ne putem pune.
Mai mult ne zâmbim.
Chiar și când cineva, în înghesuială,
Te calcă din greșeală pe bătătură.
Fălcosului ăluia roșcat îmi vine să-i trag palme,
Dar mă abțin.
Cum o fi ajuns ăsta aici?
Nu se spală pe dinți, îi scuipă pe cei mici.
Noi suntem cei mai cuminți!
Ne sărutăm toată ziua la umbra mărului
Din mijlocul uriașei grădini.
Când a trecut Sfântul,
Te țineam în brațe într-o poziție mai ciudată.
Ne-a privit indulgent,
Dar ne-a avertizat cu degetul său lung:
„Nu depășiți măsura, copii!
Greșeala se iartă o singură dată.”