agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-09-29 | [This text should be read in romana] |
Privești atentă o stradă.
Spre chipul tău tîrziu înfrigurarea asudă acoperișuri și tîmple; așteptînd verdele blînd, respirația îmi albește prin fular ochelarii, irosind în detaliu fuga noastră pe roșu; “noi nu, niciodată, noi nu!” mai ales acum, cînd de la un capăt la altul al acestui crez ne regăsim revolta ca pe-o vînatoare începută, Diana. “Tu ești vânatul și tot tu vînătorul, o să apuci clipa, fii dar pregătit!”- începi din mijlocul trecerii, trăgînd un carpați; “dacă vrei să fii un actor bun nu juca teatru. Doar preschimbat într-un monolog de dragoste va fi ușor să te înfrînezi, și reținerea asta nu o pricep năimiții deformați să cîștige mereu; cu un pornit pe sine însuși, ce să-nfrîngă acest soi de schilozi? Iubind ești tot mai adesea singur, printre obișnuiții cu etichete și preț, singur cu tine și vreo codană cu-apucături materne. Exemple găsești prin poeții români incomozi și uciși. Doamne ferește să uiți vreodată de arta interceptării, sau să te îmbraci în maleta lui Dinescu, pe străzi! Incită iubeț păsăretul, le va distrage atenția, de la tine, vînătorul tăcut; nu da nici colții pe-argint, și pune-ți ochi și în ceafă pentru clonțul de rubin al oricărei pajuri! Știa Ștefan ce doinea, iar la bis nu-i iese nimănui propria moarte! N-ai cum să fii pe scenă mereu, oricît te-ar lua cu pupatul, maestre... Rămîi de tine prins, de tine cruțat, și mereu în bătaia arcului.” Te strecori apoi în culise ca într-o cadă caldă, de baie. Aplauze. Și din labirintul sălbatic de scări și culoare, grohăieli excitate străbat din ce în ce mai domestic și lung acoperișurile teatrului, ca o tuse suspectă. Scoal' bă! E pauză.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy