decât atât, mai bine o mansardă întreagă prin care să alergăm prea desculți până ne vor durea tălpile de râs
încăpem amândoi în același cotlon de vis și matematic nu-mi pot explica pentru ce, sau cum
dacă adunăm toate măștile mele și ale tale plus frica de-a ne uni palmele măcar într-un strănut de emoție, alături de sufletele pe care le-am mai iubit real și imaginar în lumea asta și-n toate cele paralele
calculul ăsta nu poate da nimic bun decât ipoteze, și-atunci
îngrămădesc catralioanele de întrebări în dulapuri, sub pat, în ceștile întoarse
pentru a te putea ignora cu nonșalanță, urmărind avioanele care fac dragoste pe cer și exersând respirația fumătorului față-n-față cu ploaia, Dumnezeu și-o țigară

decât așa, mai bine să te etichetez ca viciu, uneori mă voi simți puțin vinovată pentru că mi-e poftă de tine
dar nu ești sănătos și chiar dac-ai fi, ești ca un stil de viață al vedetelor, pe când pe certificatul meu de naștere stă scris italic că-s dintr-o rasă comună, c-un punct elegant proptit din condei de sfârșit,
sigur, aș putea să scriu câteva nuvele și despre defectele tale și probabil te-aș ilustra cu zâmbete și mustrări de conștință pentru că mi-ai fi personaj preferat
dar așa te desenez doar din când în când, și doar când îți aduci aminte să-mi aduci aminte de tine
și chiar și-atunci într-o jumătate de pas, în coate proptită la fereastra orașului adormit sau dimineața foarte dar foarte devreme când amestec ultimele vise-n cafea


decât atât, mai bine un buchet de suflete pline într-un anticariat pe-acea stradă pe care mai mult ca sigur noi ne-am plimbat împreună deși nici măcar nu ne-am întâlnit în reîntâlnirea noastră